Skip to main content
Planeta noastră, viitorul nostru

Știai că…

Știai că…

Alege o fișă, pentru a afla mai multe despre schimbările climatice și despre ce anume poți face!

UE a generat o cantitate mai mare din electricitatea sa în 2021 din energie din surse regenerabile (38 %) decât din combustibili fosili (35 %).

Aproape toate țările lumii sunt membre ale Convenției-cadru a Organizației Națiunilor Unite asupra schimbărilor climatice, aceasta reprezentând un număr de 197 de state, printre care toate țările membre ale UE, alături de UE, ca organizație.

În 1991, Danemarca a instalat prima centrală eoliană în largul mării din lume, numită „Vindeby”, care includea 11 turbine eoliene.

Energia din surse regenerabile asigură acum aproape o treime din întreaga electricitate produsă la nivel mondial.

Întreprinderea unor acțiuni pentru prevenirea inundațiilor poate ajuta la salvarea de vieți omenești și la economisirea de bani: fiecare euro cheltuit pentru protejarea împotriva inundațiilor ar putea economisi șase euro, sub forma costurilor aferente reparațiilor!

Amprenta medie de carbon a unui european este de aproape 7 tone de CO2 pe an.

Peste 90 % dintre europeni consideră că schimbările climatice reprezintă o problemă gravă. Ce gândesc oamenii din țara ta? Află aici

Orașul Veneția s-a scufundat cu peste 20 cm în secolul XX.

Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură estimează că, din circa 100 de tipuri de culturi care asigură 90 % din hrana de la nivel mondial, 71 sunt polenizate de albine!

Numai 2,5 % din apa de pe Pământ este apă dulce. Din aceasta, peste două treimi este înghețată în ghețari și în calotele glaciare polare. Așadar, folosește apa într-un mod inteligent!

Cercetătorii sunt de părere că oceanele se acidifică la ora actuală mai rapid decât în orice altă perioadă din ultimele 300 de milioane de ani.

Oceanele absorb circa 4 kg de CO2, pe persoană, pe zi.

Între 1900 și 2015, la nivel global s-au produs peste 30 000 de dezastre naturale, care au cauzat pagube în valoare de 6 000 de miliarde EUR.

Știai că Uniunea Europeană are propriul său program de sateliți pentru observarea Pământului? Acesta se numește Copernicus și este cel mai avansat sistem din lume pentru monitorizarea planetei. Copernicus se compune din șase familii de sateliți - „santinele” - care transmit imagini de înaltă rezoluție ale pământului și mării. Imaginile pot fi utilizate de oricine, în mod gratuit, în numeroase scopuri, inclusiv pentru urmărirea schimbărilor climei și ale mediului înconjurător.

În absența efectului de seră, temperatura medie pe Pământ ar fi de –18 °C în locul valorii confortabile actuale de 15 °C, adică mult prea rece pentru ca plantele și animalele, inclusiv omul, să poată supraviețui!

Emisiile de gaze cu efect de seră din UE au fost reduse cu 23 % între 1990 și 2018.

În fiecare an se taie o suprafață de pădure tropicală aproximativ egală cu suprafața Greciei.

Solul adăpostește peste un sfert din toate speciile care trăiesc pe Pământ.

O treime din investițiile din Planul de redresare NextGenerationEU al UE și bugetul pe șapte ani al UE vor finanța Pactul verde european? Asta înseamnă 600 de miliarde EUR!

În 2007, Premiul Nobel pentru Pace a fost decernat Grupului interguvernamental privind schimbările climatice și fostului vicepreședinte al SUA, Al Gore, pentru activitatea lor în domeniul schimbărilor climatice.

În 2018, UE a fost responsabilă de mai puțin de 10 % din emisiile globale de CO2, în timp ce China a generat circa 30 % dintre acestea, iar SUA 14 %.

UE își propune reducerea emisiilor generate de transport cu cel puțin 90 % până în 2050?

Uleiul de gătit, cojile de fructe și resturile de legume pot fi transformate în combustibil pentru autovehicule.

Peste 4,5 milioane de oameni lucrează cu normă întreagă în sectorul ecologic al UE? Sectorul ecologic înseamnă locuri de muncă legate de protejarea și conservarea mediului, de exemplu, în domeniile gestionării apei și deșeurilor, reciclării și energiei din surse regenerabile.

Până la sfârșitul anului 2020, toate noile clădiri din UE trebuie să fie aproape neutre din punctul de vedere al emisiilor de carbon?

Orașele acoperă circa 2 % din suprafața Pământului, însă în ele locuiește mai mult de jumătate din populația lumii.

Consumul de energie al clădirilor construite în prezent este, în medie, aproximativ o treime din cel al clădirilor construite înainte de 2005?

Anteriorul
În continuare